Ce este un API?

O API (Application Programming Interface) este un set de reguli care permite comunicarea între două programe software. Gândiți-vă la ea ca la un meniu: aplicația dvs. poate „comanda” date sau acțiuni, iar API-ul comunică bucătăriei (un serviciu) exact ce să pregătească și cum să servească.

API-urile standardizează modul în care sunt efectuate solicitările și modul în care sunt returnate răspunsurile, astfel încât diferite sisteme să poată funcționa împreună în mod fiabil, chiar dacă sunt construite de echipe diferite, companii diferite sau în limbaje de programare diferite.

La nivel practic, o API definește punctele finale (adresele pe care le puteți apela), metodele pe care le puteți utiliza (cum ar fi GET pentru a prelua date sau POST pentru a trimite date), formatul datelor pe care le trimiteți (adesea JSON) și ce răspuns vă puteți aștepta (date plus un cod de stare, cum ar fi 200 pentru „OK” sau 404 pentru „Nu a fost găsit”). Această previzibilitate este esențială.

• API: Contractul pe care îl puteți solicita și modul în care veți primi un răspuns.
• SDK (Software Development Kit): Un set de instrumente care adesea include o API cu coduri, exemple și utilitare gata pregătite pentru a facilita utilizarea API-ului.
• UI (interfața utilizatorului): ceea ce oamenii ating și selectează. API-urile sunt destinate comunicării între programe software, iar UI-urile sunt destinate utilizatorilor.

Dacă vrei să fii exact, poți folosi un API fără un SDK, dar folosirea unui SDK poate economisi timp și reduce greșelile.

Da, mai multe stiluri, fiecare cu avantaje și dezavantaje:

• REST: Cel mai comun stil web în prezent. Bazat pe resurse, utilizează metode HTTP (GET/POST/PUT/DELETE), de obicei JSON.
• GraphQL: Clienții specifică câmpurile exacte de care au nevoie într-o singură solicitare — excelent pentru reducerea preluării excesive sau insuficiente.
• SOAP: Protocol mai vechi bazat pe XML, cu contracte stricte, încă utilizat în unele întreprinderi.
• gRPC: Protocol binar de înaltă performanță, popular pentru microservicii.
• Webhooks: Nu este o solicitare pe care o faceți, ci un apel de răspuns pe care furnizorul vi-l trimite atunci când se întâmplă ceva (cum ar fi o notificare de livrare).

De obicei, da. În loc să construiți totul singur, API-urile vă permit să integrați plăți, hărți, e-mail, căutare, analize, AI și multe altele. Acest lucru economisește timp de proiectare, îmbunătățește fiabilitatea (furnizorul își menține serviciul actualizat) și permite echipei dvs. să se concentreze pe ceea ce face produsul dvs. unic.

Compromisurile: moșteniți limitele de rată, prețurile și dependențele de disponibilitate de la furnizorul dvs. Dacă produsul dvs. nu poate funcționa fără API-ul respectiv, planificați redundanța.

Adesea. Multe API-uri necesită autentificare, astfel încât furnizorul să știe cine sunteți și să poată aplica permisiuni și limite de tarifare. Abordările obișnuite includ:

• Chei API: tokenuri simple pe care le trimiteți cu fiecare solicitare.
• OAuth: O metodă mai sigură, delegată, excelentă atunci când aveți nevoie de acces în numele unui utilizator.
• Solicitări semnate / JWT: tokenuri semnate criptografic care expiră și pot conține revendicări (cine sunteți, ce aveți voie să faceți).

Păstrați cheile și tokenurile în afara depozitelor publice și a codului clientului, ori de câte ori este posibil.

Nu chiar. Un browser web, curl sau orice client HTTP funcționează pentru multe API-uri. Dezvoltatorii folosesc adesea instrumente precum Postman sau biblioteci de limbaj încorporate pentru a efectua solicitări, a inspecta răspunsuri și a salva exemple. Pentru aplicațiile de producție, veți utiliza biblioteca HTTP a limbajului dvs. sau SDK-ul furnizorului.

Practic, aproape tot ce este modern: aplicații mobile care extrag profiluri, „Conectare cu Google/Apple”, magazine online care procesează plăți, sincronizarea dispozitivelor inteligente pentru casă, tablouri de bord care extrag date analitice, chiar și widgetul dvs. meteo. Dacă un software schimbă date, probabil că există o API în fundal.

• Punct final: URL-ul pe care îl apelați (de exemplu, /users/123).
• Solicitare/Răspuns: Ce trimiteți vs. ce primiți înapoi.
• Sarcina utilă / Corp: Datele din interiorul unei cereri sau răspunsuri.
• Cod de stare: rezultat numeric (200 OK, 201 Creat, 401 Neautorizat, 429 Prea multe solicitări, 500 Eroare server).
• Limită de rată: câte apeluri puteți efectua într-un interval de timp.
• Versiuni: Separarea comportamentului API vechi și nou (de exemplu, /v1/ vs. /v2/).
• Idempotent: Efectuarea aceleiași solicitări de mai multe ori dă același rezultat (de exemplu, GET).